Mai multe persoane vor merge în vizitele transnaționale !

on .

                 fgds

 

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Consejo General de Enfermería (Spania), anunță mărirea numărului de persoane ce vor participa la vizitele transnaționale organizate în cadrul proiectului „Asigurarea accesului egal la ocupare și diversificarea oportunităților de angajare pe o piața inclusivă a muncii, pentru femeile din domeniul sanitar – ACCES”, proiect construit pentru 600 de femei angajate în sistemul sanitar public sau privat.

Acordarea vizei anuale de membru al OAMGMAMR

on .

  •  În anul 2015 vor fi schimbate toate certificatele de membru al OAMGMAMR !

  • Avizul anual se acordă pe baza următoarelor documente :
    1. Dovada achitării la zi a cotizației de membru al OAMGMAMR conform prevederilor OUG 144/2008, în cuantum de 1% din valoarea salariului de încadrare;
    2. Dovada realizării numărului de credite pe anul 2014;
    3. Asigurarea de malpraxis încheiată pentru perioada 1 ianuarie 2015 -31 decembrie 2015;
    4. Pentru asistenții medicali care își desfășoară activitatea în cabinete medicale individuale, este necesar extras din REVISAL/salariat;
    5. Vechile certificate de membru , în original.

Foarte important : avizul se dă pe an calendaristic : de la 1 ianuarie 2015 la 31 decembrie 2015.
Avizul îl pot obține doar membrii activi ( adică cei care lucrează).
Membrii inactivi pot primi certificat de membru, fără a fi obligați să încheie asigurare de malpraxis și să efectueze credite.

Au început ateliere ACCES !

on .

posdru

 

Proiect adresat femeilor angajate în sistemul sanitar public sau privat

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în parteneriat cu Consejo General de Enfermería (Spania), anunță desfășurarea atelierelor de lucru din cadrul proiect strategic întitulat „.Asigurarea accesului egal la ocupare și diversificarea oportunităților de angajare pe o piața inclusivă a muncii, pentru femeile din domeniul sanitar – ACCES”, proiect construit pentru 600 de femei angajate în sistemul sanitar public sau privat.

50 de femei din județul Călărași vor participa în data de 04.12.2014 la atelierul de lucru de lucru ce vor viza studierea percepției grupului ținta asupra problematicii egalității din perspectiva posibilităților de dezvoltare a carierei în condițiile unui echilibru între viața de familie și cea privată.

Obiectivul principal al atelierelor de lucru desfășurate în cadrul proiectului este acela de a familiariza și sensibiliza participantele cu privire la problematica inegalităților de gen, a discriminărilor de pe piața forței de muncă, a conflictelor dintre cerințele profesionale și cele din mediul familial, dar și despre felul în care aceste aspecte le influențează viața și șansele la dezvoltare profesională.

În cadrul acestor intalniri se vor distribui chestionare, se vor lua interviuri, se vor modera discuții libere. Atelierele vor avea un caracter interactiv, facilitând împărtășirea și schimbul de experiențe privind obstacolele cu care se confruntă femeile în dorința de a face performanță în sistem și de a le fi recunoscute meritele. Se doreşte, astfel, trecerea de la un model de tip seminar, la unul de tip participativ şi interactiv, care să transforme informaţiile referitoare la egalitatea de şanse şi de gen în informaţii ACCESibile şi utile pentru toate participantele.

Persoane de contact: Vergilia Florea, Coordonator proiect, Telefon: 0745810772; Adriana Cârnu, Expert promovare, Telefon: 0724293493

Curs EMC : Riscuri în utilizarea antimicrobienelor in practica terapeutică

on .

antibiotic doctor 17ufe6v-17ufeif

 

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă :

Riscuri în utilizarea antimicrobienelor in practica terapeutică

DATAjoi, 04 decembrie 2014, ORA 17.00

 

Cursul este gratuit și se adreseaza tuturor categoriilor de asistenți medicali.

 

Locație: Sediul OAMGMAMG Călărași - Str. Progresul, bloc BBB, etaj 5

 

La acest curs se pot înscrie doar asistenții medicali care nu au mai participat la nici un curs gratuit în cursul anului 2014.

Curs EMC : Soluții moderne pentru o calitate mai bună a vieții pacientului

on .

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă :

Soluții moderne pentru o calitate mai bună a vieții pacientului

DATAmarți, 25 noiembrie 2014, ORA 17.30

Partener : Școala KRKA

Cursul se adresează exclusiv asistenților medicali din specialitatea FARMACIE

Locație: Sala de Ședințe a Primăriei Călărași - Str. Progresul, sala alăturată Colegiului Medicilor Călărași

Cursul este gratuit.

Curs EMC: Eroarea terapeutică

on .

MALPRACTICE

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă :

EROAREA, ALEA TERAPEUTICĂ, CULPA ÎN SISTEMUL SANITAR

DATAduminică, 08 februarie, ORA 10.30

Lector: Șerban Cristina

Cursul se adresează în special restanțierilor, dar se pot înscrie și ceilalți colegi, interesați de tematică.

Locație: Sediul OAMGMAMG Călărași - Str. Progresul, bloc BBB, etaj 5

Înscrierile se fac la sediul OAMGMAMR Călăraşi

Taxă de participare curs - 50 RON .

Precizări cu privire la programul EMC pentru anul 2015

on .

-        Începând cu anul 2015, pentru o oră de curs se vor acorda 2 credite EMC;

-        Durata unui curs va fi de maxim 6 ore;

-        Conform regulamentului EMC, 15 credite trebuie realizate strict din cursuri !

-        15 credite se pot obține din alte activități EMC : abonamente la revistele creditate de OAMGMAMR, din obținerea titlului de formator, masterat, doctorat, participări la congrese naționale/internaționale, simpozioane, mese rotunde, ateliere de lucru, etc.

-        O persoană nu poate participa de două ori într-un an la același curs;

-        Conducerea filialei a hotărât ca în anul 2015 să ofere un curs gratuit membrilor săi. De la acest curs se vor putea obține maxim 6 credite. Membrii filialei care nu au acumulat numărul de credite, au participat la un curs gratuit și doresc să se înscrie la un alt program EMC programat a fi gratuit, vor achita o taxă de participare de 25 lei;

-        Conform hotărârii nr. 4/21.03.2014 a consiliului național al OAMGMAMR creditele acumulate in plus nu se mai reportează;

-        Cursul de resuscitare cardio-respiratorie este obligatoriu o dată la 5 ani

-        Cursurile nu pot fi susținute decât de formatori acreditați.

Curs EMC Oltenița: Riscuri în utilizarea antimicrobienelor in practica terapeutică

on .

antibiotic doctor 17ufe6v-17ufeif

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă :

Riscuri în utilizarea antimicrobienelor in practica terapeutică

DATA :  miercuri, 10 decembrie 2014, ORA 09.00

Cursul este gratuit și se adreseaza tuturor categoriilor de asistenți medicali.

Locație: Spitalul Municipal Oltenița

La acest curs se pot înscrie doar asistenții medicali care nu au mai participat la nici un curs gratuit în cursul anului 2014.

Curs EMC: Eroarea, Alea terapeutică, culpa în sistemul sanitar

on .

 

MALPRACTICE

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă :

EROAREA, ALEA TERAPEUTICĂ, CULPA ÎN SISTEMUL SANITAR

DATAsâmbătă, 29 noiembrie 2014, ORA 10.00

Lector: Șerban Cristina

Cursul se adresează asistenților medicali din toate specialitățile

Locație: Sediul OAMGMAMG Călărași - Str. Progresul, bloc BBB, etaj 5

 

Înscrierile se fac la sediul OAMGMAMR Călăraşi

 

Taxă de participare curs - 50 RON .

CURS EMC - LEHLIU-GARĂ

on .

O.A.M.G.M.A.M.G Filiala Călărași organizează cursul EMC  cu tema : 

"Managementul în urgenţă al pacientului cu patologie dependentă de consumul de etanol" 

Lectori : Ștefan-Eftimie Steluța, Chirea Daniel

Data: sâmbătă,  08 noiembrie 2014, ora 12.30. 
Locul desfășurării cursului: Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară,

 
Taxa de participare curs: 50 RON

Informații suplimentare la telefon 0242.315.343

Mai multe articole...